Valori

Valorile sunt convingeri generale despre scopurile dezirabile pe care oamenii ar trebui să se străduiască să le atingă în viață. Acestea motivează acțiunile și servesc ca principii orientative pentru luarea unei decizii cu privire la modul de a acționa. Valorile transcend acțiuni și contexte specifice și au o însușire normativă și prescriptivă cu privire la ce s-ar cuveni să se facă sau să se gândească în diferite situații. Fără o precizare a valorilor importante pentru o societate democratică și interculturală, restul elementelor de competență din cadrul modelului ar putea servi multor altor tipuri de ordine politică, inclusiv celor de tip nedemocratic. De exemplu, cineva poate fi un cetățean responsabil, cu bune abilități de comunicare și bine informat din punct de vedere politic într-o dictatură de tip totalitar, dacă ar exista un alt tip de valori la baza judecăților, deciziilor și acțiunilor sale. Astfel, valorile pe care la conține modelul cadrului de referință se află în centrul competenței democratice și sunt esențiale pentru caracterizarea acestui tip de competență.

Valorizarea demnității umane și a drepturilor omului

Primul set de valori se bazează pe convingerea generală că toate ființele umane au aceeași valoare, aceeași demnitate, au dreptul la același respect și la aceleași drepturi ale omului și libertăți fundamentale și ar trebui să fie tratate ca atare. Aceasta presupune convingerea că drepturile omului sunt universale, inalienabile și indivizibile și se aplică tuturor fără deosebire. Drepturile omului asigură setul minim necesar de mijloace de protecție esențiale pentru o viață demnă și asigură o bază esențială pentru libertate, egalitate, dreptate și pace în lume.

Valorizarea diversității culturale

Al doilea element de competență se bazează pe convingerea generală că alte afilieri culturale, variabilitatea și diversitatea culturală și pluralismul perspectivelor, punctelor de vedere și practicilor ar trebui să fie privite pozitiv, apreciate și prețuite. Aceasta presupune că diversitatea culturală este un bun al societății, că oamenii pot învăța și beneficia de pe urma perspectivelor diverse ale altora și că diversitatea culturală ar trebui să fie promovată și protejată. Interacțiunea între oameni, indiferent de diferențele culturale percepute ar trebui bazate pe dialog intercultural în scopul asigurării conviețuirii ca egali în societate. Există o tensiune potențială între valorizarea drepturilor omului și valorizarea diversității culturale: într-o societate care a adoptat drepturile omului ca valoare fundamentală, valorizarea diversității culturale va avea anumite limite, impuse de nevoia de a promova, respecta și apăra drepturile omului și libertățile altor oameni. Astfel, diferitele credințe și practici culturale ar trebui să fie apreciate doar dacă nu încalcă drepturile omului și libertățile fundamentale.

Valorizarea democrației, dreptății, echității, egalității și a statului de drept

Al treilea set de valori se bazează pe o serie de convingeri legate de felul în care ar trebui să funcționeze și să fie guvernate societățile. Toți cetățenii ar trebui să poată să participe la fel (direct sau indirect, prin reprezentanți aleși) la procedurile prin care sunt formulate și stabilite legile care servesc pentru a organiza societatea, să se implice activ în procedurile democratice care funcționează la nivelul societății lor (aceasta însemnând inclusiv dreptul de a nu participa în anumite cazuri, din motive ce țin de conștiință sau de situație). Deciziile trebuie să fie luate de majoritate, dar trebuie să fie asigurat și tratamentul corect și echitabil al minorităților de orice fel. Dreptatea socială, echitatea și egalitatea ar trebui să funcționeze la toate nivelurile societății. Statul de drept presupune ca toți membrii societății să fie tratați corect, echitabil, imparțial și la fel, în conformitate cu legile care se aplică tuturor.

Atitudini

O atitudine reprezintă orientarea mentală generală pe care o adoptă o persoană față de cineva sau ceva (de exemplu, o persoană, un grup, o instituție, o problemă, un eveniment, un simbol). Atitudinile au de obicei patru componente: o convingere sau opinie despre obiectul atitudinii, o emoție sau un sentiment față de obiect, o evaluare (pozitivă sau negativă) a obiectului și o tendință de a se comporta într-un anumit fel față de obiect.

Deschiderea față de alteritate culturală și față de alte convingeri, viziuni asupra lumii și practici

Deschiderea este o atitudine, fie față de alte persoane care sunt percepute ca având afilieri culturale diferite de cele proprii, fie față de viziuni asupra lumii, convingeri, valori și practici care diferă de cele proprii. Deschiderea implică sensibilitate față de diversitatea culturală,  curiozitate și interes pentru a învăța despre alte orientări și afilieri culturale și alte viziuni asupra lumii, convingeri, valori și practici, precum și dispoziția de a amâna judecarea și neîncrederea în ceea ce este diferit și de a analiza propriile convingeri, valori și practici. Deschiderea presupune de asemenea disponibilitatea emoțională de căutare de oportunități pentru dezvoltarea de relații cu alții care sunt percepuți ca fiind diferiți de sine.

Respectul

Respectul este o atitudine de apreciere, recunoaștere și considerație față de cineva sau ceva (de exemplu, o persoană, o convingere, un simbol, un principiu, o practică).[1] Un tip de respect care este deosebit de important în contextul unei culturi a democrației este respectul acordat altor persoane care sunt percepute ca având afilieri culturale diferite sau convingeri, opinii sau practici diferite de cele proprii. Acest tip de respect nu impune minimalizarea sau ignorarea diferențelor propriu-zise care pot exista între sine și celălalt, care uneori pot fi semnificative și profunde, nici nu necesită aprobarea, adoptarea sau „convertirea” la ceea ce este respectat. În schimb, este o atitudine care implică aprecierea demnității și dreptului celeilalte persoane de a avea acele afilieri, convingeri, opinii sau practici, recunoscând și confirmând în același timp diferențele care există între sine și celălalt. Atitudinea de respect este necesară pentru a facilita atât interacțiunea democratică, cât și dialogul cu alți oameni. Totuși, respectul trebuie să aibă anumite limite: nu trebuie să se acorde respect față de conținutul convingerilor și opiniilor sau stilurilor de viață și practicilor care încalcă demnitatea, drepturile omului și libertățile altora.[2] Conceptul de respect reflectă mai bine decât conceptul de toleranță atitudinea care este necesară pentru o cultură a democrației. Toleranța poate, în unele contexte, să transmită conotația îndurării pur și simplu sau a împăcării cu starea de diferență și o atitudine de superioritate, de la cineva care tolerează la cineva sau ceva care este tolerat. Respectul se bazează pe recunoașterea demnității, drepturilor și libertăților celorlalți și a relației de egalitate între sine și ceilalți.

Spiritul civic

Spiritul civic reprezintă o atitudine de solidaritate și datorie față de o comunitate sau un grup social, dincolo de persoanele apropiate din familie sau grupul de prieteni. Există numeroase tipuri de grupuri care pot fi relevante în acest sens, de exemplu, oamenii care trăiesc într-o anumită zonă geografică (cum ar fi un cartier, un oraș, o țară, un grup de țări, sau chiar întreaga lume, în cazul „comunității globale”), un grup bazat pe diferite criterii de apartenență (etnia, religia, preferința pentru anumite activități, etc.) sau orice alt fel de grup social sau cultural căruia persoana simte că îi aparține. Fiecare persoană aparține unor grupuri multiple și poate avea spirit civic față de acestea.

Responsabilitatea

Responsabilitatea este o atitudine față de propriile acțiuni. Aceasta apare atunci când o persoană are obligația de a acționa într-un anumit mod și merită laude sau reproșuri pentru a fi acționat sau nu în acel mod. O persoană responsabilă are capacitatea să reflecteze la propriile acțiuni, să formuleze intenții despre modul de a acționa și să execute acțiunile pentru care a optat. Responsabilitatea poate necesita curaj în măsura în care luarea unei atitudini principiale poate impune să acționezi pe cont propriu, să acționezi împotriva normelor comunității sau să contești o decizie colectivă pe care o consideri greșită. Astfel, poate exista uneori o tensiune între spiritul civic și responsabilitatea morală.

Autoeficacitatea

Autoeficacitatea este o atitudine față de sine. Aceasta implică încredere în propria capacitate de a întreprinde acțiuni care sunt necesare pentru atinge anumite obiective. Această încredere necesită la rândul său convingerea că poți să înțelegi ceea ce se cere, să formulezi judecăți corespunzătoare, să selectezi metode potrivite pentru a realiza anumite sarcini, să treci de obstacole, să influențezi ceea ce se întâmplă în jurul tău.

Toleranța la ambiguitate

Toleranța la ambiguitate reprezintă o atitudine față de situații în care este perceput un grad semnificativ de incertitudine și în care sunt posbile interpretări multiple, uneori chiar opuse sau incompatibile. Astfel, termenul „toleranță” trebuie să fie înțeles aici în sensul său pozitiv de a accepta și a primi ambiguitatea (mai degrabă decât în sensul negativ de a îndura sau de a se împăca cu ambiguitatea). Astfel, toleranța la ambiguitate implică recunoașterea faptului că pot să existe perspective și interpretări multiple ale unei situații și că perspectiva proprie poate să nu fie cu nimic mai bună decât perspectivele altora, acceptarea complexității, a contradicțiilor și a lipsei de claritate, precum și disponibilitatea de a-și asuma sarcini și atunci când există numai informații incomplete sau parțiale, printr-o abordare constructivă.

Abilități

O abilitate reprezintă capacitatea de a pune în practică tipare complexe, bine organizate de gândire sau de comportament, într-o manieră adaptivă, pentru a îndeplini un anumit scop sau obiectiv.

Abilitățile de învățare autonomă

Abilitățile de învățare autonomă sunt acele abilități de care o persoană are nevoie pentru a desfășura, a organiza și a-și evalua activitatea de învățare, în funcție de nevoile proprii, într-o manieră dirijată de sine și după propriile reguli, fără a fi îndemnată de alții. Aceste abilități sunt importante pentru o cultură a democrației fiindcă le dau posibilitatea oamenilor să învețe singuri despre aspectele politice, civice și culturale, apelând la surse multiple și diverse, la îndemână și nu numai, în loc să se bazeze doar pe agenți din mediul lor imediat care să le ofere informații despre aceste probleme.

Abilitățile de gândire critică și analitică

Abilitățile de gândire analitică sunt acele abilități care sunt necesare pentru a analiza materiale de orice fel (de exemplu, texte, argumente, interpretări, controverse, evenimente, experiențe), în mod sistematic și logic prin acțiuni precum: descompunerea materialelor și elemente constitutive; interpretarea semnificației fiecărui element; examinarea elementelor unele în raport cu altele; identificarea contradicțiilor și discrepanțelor; extragerea rezultatelor analizei pentru a formula concluzii logice și justificabile cu privire la întreg.

Abilitățile de gândire critică sunt acele abilități care sunt necesare pentru a evalua și a emite judecăți despre materiale de orice fel, prin acțiuni precum: evaluări pe baza coerenței interne și pe baza coerenței cu experiența și dovezile disponibile; judecăți cu privire la valabilitatea, exactitatea, acceptabilitatea, veridicitatea, adecvarea, utilitatea și/sau caracterul persuasiv al materialelor analizate; evaluare a ideilor preconcepute și a motivelor celor care au creat materialele; elaborare de soluții alternative; cântărire a argumentelelor pro și contra; extragegre a rezultatelor într-un mod organizat și coerent.

Abilitățile de ascultare și observare

Abilitățile de ascultare și observare sunt abilități care sunt necesare pentru a înțelege ce spun alți oameni și pentru a învăța din comportamentul altor oameni. Pentru a înțelege ce spun alți oameni este nevoie de o ascultare activă – a fi foarte atent nu numai la ce se spune, ci și la cum se spune, prin tonul utilizat, volum, sonoritate, ritmul și fluența vocii și a fi atent și la limbajul corporal care însoțește vorbirea, în special mișcările ochilor, expresiile feței și gesturi.

Empatia

Empatia reprezintă setul de abilități necesare pentru a înțelege și a se raporta la gândurile, convingerile și sentimentele altor oameni și a vedea lumea din perspectiva altor oameni. Empatia presupune capacitatea de a ieși din propriul cadru de referință psihologic și capacitatea de a percepe și de a înțelege cadrul de referință psihologic și perspectiva altei persoane. Această abilitate este fundamentală pentru înțelegerea afilierilor culturale, a viziunilor asupra lumii, convingerilor, intereselor, emoțiilor, dorințelor și nevoilor altor oameni.

Flexibilitatea și adaptabilitatea

Flexibilitatea și adaptabilitate dau posibilitatea adaptării într-un mod pozitiv la noutate și schimbare, la așteptările sociale sau culturale, la stilurile de comunicare și comportamentele altor oameni. Ele permit adaptarea tiparelor de gândire, simțire sau comportament ca răspuns la noi împrejurări neprevăzute, experiențe, întâlniri și informații. Flexibilitatea și adaptabilitatea, astfel definite, trebuie să fie distinse de adaptarea neprincipială sau  oportunistă a comportamentului pentru beneficiul sau câștigul personal. De asemenea, trebuie să fie distinse de adaptarea impusă cu forța din exterior.[3]

Abilitățile lingvistice, de comunicare și plurilingve

Abilitățile lingvistice, de comunicare și plurilingve sunt acele abilități care sunt necesare pentru a comunica eficient și corespunzător cu alți oameni. Acestea includ, printre altele, capacitatea de exprimare a propriilor convingeri, opinii, interese și nevoi, explicând și clarificând idei, susținând, promovând, argumentând, judecând, discutând, dezbătând, convingând și negociind, capacitatea de a utiliza mai multe limbi sau variante de limbi, capacitatea de a se exprima cu încredere și fără agresiune, într-un mod care respectă demnitatea și drepturile celorlalte persoane, capacitatea de a recunoaște diferite convenții de comunicare (verbală și non-verbală) și de a-și adapta și modifica propriul comportament la contextul cultural predominant, capacitatea de a adresa întrebări de clarificare într-un mod adecvat și sensibil și de a gestiona dificultățile în comunicare, de exemplu, cerându-le celorlalți să repete sau să reformuleze sau oferind reformulări, corectări sau simplificări ale comunicărilor proprii care au fost greșit înțelese, precum și capacitatea de a acționa ca mediator lingvistic în interacțiunile interculturale.

Abilitățile de cooperare

Abilitățile de cooperare sunt acele abilități care sunt necesare pentru a participarea alături de alții la activități, sarcini și acțiuni comune și se referă la exprimarea punctelor de vedere și opiniilor în contextul unui grup și încurajarea celorlalți membri ai grupului să-și exprime punctele de vedere și opiniile într-un astfel de context, ajungerea la un consens sau compromis în cadrul unui grup, stabilirea obiectivelor grupului și urmărirea lor, aprecierea potențialului și contribuției tuturor membrilor grupului, încurajarea și motivarea altor membri ai grupului, împărtășirea cunoștințelor, experienței sau expertizei relevante cu grupul.

Abilitățile de gestionare a conflictelor

Abilitățile de soluționare a conflictelor sunt acele abilități care sunt necesare pentru a aborda, gestiona și soluționa conflictele într-un mod pașnic și se referă la reducerea sau prevenirea agresiunii și negativității și creare a unui mediu în care oamenii să se simtă liberi să-și exprime diferitele opinii și preocupări fără frica de reprimare, recunoașterea diferențelor de putere și/sau statut ale părților aflate în conflict și luarea de măsuri pentru a reduce impactul posibil al unor astfel de diferențe asupra comunicării dintre acestea, gestionarea eficientă și reglarea emoțiilor, ascultarea și înțelegerea diferitelor perspective ale părților implicate în conflicte,  contracararea sau reducerea interpretărilor greșite, identificarea elementelor comune pe baza cărora se poate construi un acord între părțile aflate în conflict, identificarea opțiunilor de soluționare a conflictelor și perfecționarea compromisurilor sau soluțiilor posibile.

Cunoștințe și înțelegere critică

Cunoștințele se referă la informațiile deținute pe o anumită temă. Termenul de „înțelegere critică” este utilizat pentru a sublinia nevoia ca, în contextul proceselor democratice și interculturale, înțelegerea și aprecierea semnificațiilor asociate informațiilor să implice reflecția activă și evaluarea critică a ceea ce se înțelege și se interpretează.

Cunoștințele și înțelegerea critică referitoare la sine

Cunoașterea și înțelegerea critică a sinelui presupune cunoașterea și înțelegerea propriilor afilieri culturale, a propriei perspective asupra lumii, precum și a modului în care acestea influențează percepțiile, judecățile și reacțiile față de alte persoane.  Aceasta include cunoașterea și înțelegerea supozițiilor și a ideilor preconcepute care stau la baza perspectivei proprii asupra lumii; conștientizarea propriilor emoții, sentimente și motivații, în special în contextele care presupun comunicarea și cooperarea cu alți oameni, precum și cunoașterea și înțelegerea limitelor propriei competențe și expertize.

Cunoștințele și înțelegerea critică referitoare la limbă și comunicare

Cunoașterea și înțelegerea critică a limbii și comunicării se referă la cunoașterea convențiilor de comunicare verbală și non-verbală acceptabile din punct de vedere social, valabile pentru limba folosită (limbile folosite), înțelegerea faptului că persoanele cu afilieri culturale diferite pot urma convenții de comunicare verbală și non-verbală diferite de cele proprii, care au sens din perspectiva lor, chiar și atunci când folosesc aceeași limbă, înțelegerea faptului că persoanele cu afilieri culturale diferite pot percepe semnificațiile comunicărilor în moduri diferite, înțelegerea impactului social și a efectelor diferitelor stiluri de comunicare, inclusiv înțelegerea felului în care diferite stiluri de comunicare pot intra în conflict sau duce la o întrerupere a comunicării, înțelegerea felului în care limba se leagă de supoziții, idei preconcepute, percepții, convingeri și judecăți.

Cunoștințele și înțelegerea critică referitoare la lume

Cunoașterea și înțelegerea critică a lumii se referă în cadrul modelului competențelor pentru cultură democratică în special la următoarele aspecte:

1. Cunoștințe și înțelegere critică referitoare la politică și la legi;
2. Cunoștințe și înțelegerea critică referitoare la drepturile omului;
3. Cunoștințe și înțelegere critică referitoare la cultură și culturi;
4. Cunoștințe și înțelegere critică referitoare la religii;
5. Cunoștințe și înțelegere critică referitoare la istorie;
6. Cunoștințe și înțelegere critică referitoare la mass-media;
7. Cunoștințe și înțelegere critică referitoare la economie, mediu și sustenabilitate.

Descriptorii de competențe

Descriptorii de competență reprezintă enunțuri formulate pozitiv care descriu comportamente observabile ce arată că persoana în cauză deține la un anumit nivel competența respectivă. Pentru a fi relevanți pentru curriculum, predare, învățare și evaluare, descriptorii sunt formulați utilizând limbajul specific formulării rezultatelor învățării. Volumul 2 al Cadrului de referință conține 447 de descriptori validați, dintre care 135 sunt considerați descriptori cheie și corespund unuia dintre cele trei niveluri de competență (de bază, intermediar și avansat). Procedura statistică utilizată pentru a grada descriptorii garantează faptul că dacă o persoană manifestă comportamentul corespunzător descriptorului la nivel avansat, atunci este foarte probabil că persoana aceea va fi capabilă să manifeste și comportamentele corespunzătoare descriptorilor la nivelurile de bază și intermediar pentru aceeași competență.

Descriptorii pot fi utili ca puncte de referință pentru elaborarea curriculumului la diferite niveluri, de la curriculumul național la curriculumul la decizia școlii, cât și pentru proiectarea, implementarea și evaluarea activităților de învățare.

Colecția de descriptori trebuie să fie văzută ca un set de instrumente din care se pot alege și combina cele mai relevante elemente, ținând cont de nivelul cursanților și de contextul specific. Atunci când se aleg descriptorii relevanți care să fie stabiliți ca rezultate anticipate ale învățării, este important să se țină cont de faptul că activitățile de învățare trebuie să ofere oportunități pentru ca toți elevii/studenții să avanseze la niveluri mai ridicate de competență sau să-și stabilizeze și consolideze nivelul pentru diverse competențe. Astfel, obiectivul nu trebuie să fie fixat prea sus, prin concentrarea pe descriptorii de nivel avansat, atunci când un număr mare de elevi/studenți nu sunt pregătiți pentru acest lucru, și nici prea jos, alegând doar descriptori la nivelul de bază, atunci când posibilitățile elevilor/studenților sunt mai mari. Acest lucru are legătură și cu o altă utilizare importantă a descriptorilor, și anume evaluarea. Descriptorii se referă însă la nivelul general de competență, nu doar la performanța într-o situație sau activitate de învățare specifică. Faptul că descriptorii sunt formulați exclusiv în termeni pozitivi, identificând ceea ce pot face elevii, înseamnă că absența comportamentelor respective trebuie să orienteze intervențiile educative viitoare și nu să fie utilizată pentru a categoriza sau eticheta elevii.

Descriptorii sunt relevanți și pentru autoevaluare și ca mijloc de sprijinire a reflecției critice asupra învățării, indiferent dacă are loc într-un context educațional formal, nonformal sau informal. Elevii pot folosi descriptorii pentru a analiza modul în care s-au purtat în situații specifice relevante din trecut și a se gândi la ceea ce ar putea face în viitor.

Abordarea la nivelul întregii școli

O abordare la nivelul întregii școli a promovării competențelor pentru cultură democratică are în vedere toate aspectele vieții școlare – programele școlare, metodele și resursele didactice, structurile și procesele de conducere și de luare a deciziilor, politicile și codurile de conduită, personalul și relațiile personal-elevi, activitățile extra-curriculare și legăturile cu comunitatea.

[1] Între respect și valori există o strânsă legătură în două moduri: o valoare poate face obiectul respectului (adică o valoare poate fi respectată) și poate funcționa și ca fundament al respectului (adică poți să respecți pe cineva sau ceva deoarece exemplifică sau pune în practică o anumită valoare).

[2] Din perspectiva drepturilor omului, dreptul altei persoane la libertatea convingerilor trebuie să fie respectat întotdeauna, dar nu se poate acorda respect conținutului convingerilor care urmăresc să împiedice sau să încalce demnitatea, drepturile omului și libertățile fundamentale ale altora. În cazul convingerilor al căror conținut nu poate fi respectat, restricțiile se aplică nu dreptului de a avea convingerile respective, ci libertății de a manifesta acele convingeri, dacă astfel de restricții sunt necesare pentru siguranța publică, protecția ordinii publice sau protecția drepturilor și libertăților altora (a se vedea Articolul 9 din Convenția europeană a drepturilor omului: www.echr.coe.int/Documents/Convention_ENG.pdf.).

[3] De exemplu, nu trebuie să fie niciodată acceptată asimilarea impusă a minorităților culturale de către cultura majoritară. Toate persoanele au dreptul fundamental de a-și alege afilierile culturale, convingerile și stilul de viață.